Capul Bunei Sperante

Ramasa ultima pe fundul cutiei Pandorei, speranta nu este intotdeauna este un lucru bun..ea te poate face prizonierul amăgirii, mai ales pentru cei incapatanati; desi mintea recunoaste esecul, in adancul tau nu vrei sa accepti. Si astfel cred, continuam sa mergem pe cai mai putin favorabile, decat daca am fi avut curajul sa facem schimbarile la timp.

Dar balanta asta este una atat de fina, iar specialisti intr-ale succesului ne spun ca trebuie sa ne urmam Dorintele Inimii.. Oricum, asta suna a cliseu si a film prost american, a propos de 'Slumdog Millionaire' si destinul e implacabil..:-)

Totusi probabil, cel mai usor si simplu este sa ramai asa cum / acolo unde esti si sa sacrifici avantajele iesirii din zona de comfort pentru comoditatea si rutina dinlauntrul ei..il auzeam odata pe Doru Octavian Dumitru: ca sa isi verifice umorul si spontaneitatea aborda direct oameni pe strada si repeta 'live' scenetele - ori asta trebuie sa recunasteti, presupune sa iesi putin din zona de comfort! :) - si asemana iesirea asta cu mersul in straintate..poate ca prima oara este mai greu..

Probabil ca urmarirea unui scop care te reprezinta iti reda increderea in tine, duce respectul de sine la cote ridicate si te face ca atunci cand te intorci acasa sa fii plin de energie si entuziasm. Dar aveti asa ceva?

Tot ceea ce incerc sa spun este ca uneori (poate mai mereu?) navigam fara sa tinem cont de directie, din inertie ('viata oricum merge inainte') si uitam sau ezitam sa indreptam carma spre insulele de esential care raman in urma unei vieti..

Cred ca sunt inca obsedat de timp (nu am imbatranit destul incat sa ma impac cu el - sau cu mine :-) si traiesc asa de acut sentimentul lui incat curgerea sa nu imi mai pare normala - ma grabesc prea tare. Iar gandurile de mai sus au fost generate poate de o scurta povestire a lui Simon Van Booy - neaşteptat de dens si poetic - 'Actrita franceza moarta in cutremurul de duminica', care se incheie cam asa, ultimele clipe sub daramaturi :

'Si apoi, cu adaptabilitatea proprie muribunzilor se indragosti numaidecat de intuneric si de cele opt secunde care ii mai ramasesera - fiecare ca o imbucatura de mancare pentru un om infometat'..

(BTW) Se pare ca in apropierea mortii, creierul elibereaza mai multa serotonina (reactie naturala pentru a trece mai usor?), ceea conduce si la fenomenele din zona respectiva: filmul vietii derulat pe repede inainte, distorsiuni ale timpului si spatiului, tunelul de lumina, etc.. e cam greu sa faci experimente de acest gen, sau cum ziceau ei: 'We can try drugs, have sex, and experience emotions, but death seems a little too permanent to mess around with it' :-) . Hmm.. am devenit un pic cam morbid..si nu stiu de ce, totusi vine primavara ;-) !