Jacques sau supunerea

'Be yourself, who else is better qualified?'

Recunosc. Nu-mi placeau piesele lui Ionesco si nici nu intelegeam mare branza din ele. Refuz sa merg la spectacolele din care cred ca nu voi intelege nimic (si asta este evident din cauza lipsei de adancime culturala, ca sa zic asa :). Iar o piesa de teatru absurd nu parea candidata cea mai potrivita. Ma pregateam sa infrunt cu stoicsim doua ore zbatere a creierasului meu intre diverse concepte filozofice si impulsul natural catre somn, insa ceva diferit s-a-ntamplat. Am mers sa vad piesa, desi nimerisem pe net o cronica nefavorabila de la Romania libera. Printre altele 'ritmul ar fi plictisitor, iar replicile ar parea vorbe goale..'.

Din contra (as putea zice, daca stiti bancul cu pricina ;-) , a fost o surpriza foarte placuta. Ritmul a fost alert - nu stiu cand a trecut o ora si jumatate -, iar replicile...replicile au fost suculente. Bineinteles ca in sine ele nu insemnau nimic, si trebuiau toate transpuse si citite intr-un alt registru. In 'alfabetul pasaricii'. Desi multitudinea modurilor in care pot fi interpretate este o caractersitica a teatrului absurd.

Da, poate ca in primul rand textul te rasfata, dupa care comicul , fie el de situatie sau de limbaj - aici cu multiple jocuri de cuvinte. Spectacolul este articulat, iar umorul se distinge usor - daca un copil de 9 ani care statea langa noi ridea in gura mare...Cum zicea Ionesco, "cu o interpretare clovnesca, poti intari prin farsa intelesul tragic al unei piese".

Jacques este cel care se opune curentului, inoata 'pe contrasens', nu se supune spiritului de turma..actiunea corectiva mediului (aici, in speta, familia) nu intarzie sa apara si este continua, neobosita, luand cele mai diverse forme - de la o mama egoista in atitudinea ei protectoare si insensibila la dorintele reale ale fiului ei, la santajul surorii sale, care nu-l va mai lasa pe Jacques sa se uite la colegele venite in vizita cand fac pipi..:-)

De netulburat in opozitia sa, primul semn de induplecare al lui Jacques apare atunci cand afla ca este 'cro-no-me-tra-bil' (poate pentru ca 'ceea ce ne-au dat este doar timpul'). 'Intrarea in randul lumii' devine tiris-grapis o optiune si toata lumea se grabeste sa-l insoare. Mireasa va trebui insa sa aiba 'trei nasuri', la dorinta lui Jacques..Dialogul dintre cei doi in partea finala a piesei mi s-a parut unul dintre cele mai ardente si fascinante - reprezentand dupa unii scena seductiei, galopul innebunit al aramasarului cuprins de flacari fiind o imagine a actului sexual: 'Ce frumos! E roz cu totul, ca un abajur enorm. Vrea sa fuga. Se opreste, nu stie ce sa faca...Potcoavele inrosite fumega. Ni-ha-ha! Prin pielea stravezie se vede focul arzand inauntru. Ni-ha! E prins de flacari! O torta vie...Ramine un pumn de cenusa...'. Initial am crezut ca scena reprezenta probabil impartasirea viselor si sperantelor comune de viitor: ce frumoasa va fi viata! -, dar se prea poate ca intelesurile metaforice sa-mi scape..

Va las sa descoperiti singuri restul de sensuri si simboluri ale acestui spectacol agreabil, fara a uita sa amintesc ca in acest caz regia (Florin Fatulescu) a fost un mijlocitor, care a facut piesa mult mai fluida si digerabila..poate ca asa ar trebui sa fie mereu.